Ziua de dupa

Such a perfect night for a perfect night

2011-12-12T01:24:00.000+02:00

În mâinile mele văd mâinile tale. Îţi port atingerile într-o contemplare atât de vie de parcă ar fi luminile unui cadelabru somptuos. E adevărat, câteodată snobismul ascunde iubiri lipsite de explicaţii. Poţi să descifrezi din ele doar consumări simple de energii, dar cu preţuri ca pe o piaţă ilegală.
Aproape c-aş planui cum să îţi primeşti pedeapsa pentru dependenţa aceasta, dar toţi sfinţii care au fost odată pe lângă noi ştiu că nu sunt nici măcar un regizor amator. Cel mult aş reuşi să te oblig să mă vezi într-un gri optzecist, dar până la urmă noi tot am gasi o cale să pariem tot chinul acesta pe pulsul ce poate reda despărţirea-n culori.

Hai, opreşte desfăşurarea puţin, ia un alt loc din mine.

Plouă-n decembrie.

Dear G., sunt aşa cum eram în ziua în care ne-am atins mâinile pentru prima dată

2011-11-26T05:54:00.002+02:00

aştept să treci
graniţa şi să ai răbdare
până când o să-l găsesc pe dumnezeu între mine şi mâine
şi o să am curaj să-ti divid timpul printre pupilele dilatate

(însă te-ai oprit.
iar eu)

stau şi-mi privesc
inima goală imaginându-mi oaspeţi sosiţi de departe
cu veşti despre cum arată
apropierea prin locurile lor

în final tot ce pot face e să păstrez locul sperând ca cineva să îl ţină minte.
.şi să se întoarcă. şi să se întoarcă.

There will be no miracles here

2011-09-12T00:31:00.001+03:00

Cândva, fiecare om care trecea prin zilele tale îţi lăsa câte un semn
Iar acum ei pleacă înainte să ştii că au vrut vreodată
Să vină

Sometimes coming back is the hardest way to leave

2011-08-22T00:26:00.003+03:00

Nu sunt un om puternic, şi asta pentru că nu cred în rezolvări, ci doar în uitări şi amânări.
Ceva îngrozitor nu are cum să fie rezolvat. Lasă răni, lipsuri şi disperare. Însă apar următoarele întâmplări ponosite, care, ironic, joacă un rol de pansament, şi aşa hemoragia îşi ia timpul ei necesar de coagulare.
Încă mă gândesc la morţii pentru care nu duc flori, la părinţii care nu şi-au crescut copiii, sau la pereţii care nu au jucat rol de casă. Încă ştiu numele şi fiecare derulare a schimbărilor din interior şi nu am idee cum de nu s-a inventat pentru asta un buton on&off. Şi-apoi, fără pricepere, câteodată o extremă frumoasă, sub piept, îmi plăteşte chirie. Aşa apare “să o luăm de la capăt” eu, şi toţi monştrii mei.
…
Pe geamul trenului picături de ploaie întâlnesc alte picături, într-un joc al fecundării care te-obligă să îţi ascuzi privirea şi să nu îţi mai pui întrebări. Omul fără dinţi te sperie, şi-ţi trece prin minte cum golul nu-l are pe chip, ci-ntr-o pivniţă ascunsă, numită “trecut”, a cărei cheie, într-un regim democrat, încă o poartă la gât.
Laşi ceva în urmă, un lucru pe care-l ştii atât de bine, încât nu poţi vorbi despre el, pentru că absolut orice idee îşi are reversul ei. Aşculţi muzică de pe tărâmuri unde femeile-şi găsesc finalul sub pietre, nu crezi în iubire, şi practici mângâierea precum o furtună de care te temi. Şi pleci pentru că oricum nu mai ai, dar speri.

( în timp ce-ţi port cămaşa-n carouri)

2011-06-23T02:28:00.002+03:00

Nu ştiu să mai scriu, pentru că unele schimbări durează mai mult decât infuzia unui ceai.

Cumva

2011-05-20T23:38:00.004+03:00

1.
cred într-un fior care se măsoară în distanţe şi alte deplasări
cred în nopţi care-şi reazămă submisiv capul, iar eu nu pot să mă retrag.
sunt concluzii mizerabile, care duc precum scările rulante la capăt de oricum vrei să-i spui

2.
ei îi plăceai mai mult când erai tânăr şi viu. mie îmi placi acum.
despărtit de toate care mişcă
eşti cumva într-un val de energie inexplicabilă care mă urmăreşte,
şi mă strânge în braţe de fiecare dată când
metroul e gol.

4.
eşti aproape, într-o formă paradoxală,
şi totuşi atât de normală, încât mi-aş pune singură un diagnostic de nedescifrat.

nu sunt tristă

?

whatever they want

2011-05-01T22:12:00.003+03:00

Unele idei ţi se plimba sinuos prin trezirile
din noapte şi
nu ştii
Nu ştii nu ştii nu ştii că
Orice ar însemna acceptarea
distanţa e mare
orice ar însemna revenirea
puterea e slabă

Şi atât de aberantă e fiecare vasectomie pe care mâna aceasta
de vise
şi-o face
Nu mai aduci niciunul pe lume
le ţii pe toate stinghere într-o cameră
antifonată
Rugându-te să înveţi să mai crezi
în salvări.
Cum?

time makes two

2011-04-06T11:44:00.001+03:00

De-a lungul frumului de ţigară se-ntinde o stradă
Şi-o obsesie despre mare. Şi ziua aceasta în care neliniştile se împart singure cât mai departe de mine.

ţi-aş spune să citeşti în părul meu ud despre magnoliile goale
dar ce rost mai are acum când m-am împăcat atât de docil cu fiecare consecinţă a trecerii tale
prin dimineţile mele.
te-ai prins captiv într-un ecou care nu se mai termină şi cu fiecare pas gol
pe podea
te-aud cum respiri

hjfbghdvsfhdw

2011-04-04T03:36:00.003+03:00

Cât de uşor mă arunc în schimbări abstracte de decorări interioare

Căutând bătăile de aripi din tine

Uite, acolo aş aşeza o zi împărţită la doi fără lumină

În colţul din dreapta, capătul ei

Iar în mijloc aş pune restul de gânduri comune.

E adevarat, A.,

Devin uşor patetică

Când printre descărcări de emoţii puerile mă port ca şi cum ţi-aş înţelege mâinile când se agită.

:)

2011-03-31T23:09:00.002+03:00

Pauză, căci acum sunt omul care intră la metrou pe unde intră cei optimişti.

it`s not the green fairy, it`s not me, it`s not you

2011-03-17T22:57:00.003+02:00

e numai resemnarea precum o cafea tare şi geamul acesta gol prin care nu trec lumini şi nici bucăţi de cer înstelat.

şi când te gândeşti că în altă parte a lumii femeile-şi desprind părul iar cerul le creşte continuu
iubirile lor se-ntâmplă în slow motion iar dimineaţa le prinde frumoase...

In and out (of love)

2011-02-28T23:20:00.001+02:00

când descifrezi semne astrologice sau
magnetismul din podul palmei
între sarcini schimbate şi buzele mele
de altă culoare
se-ntâmplă
oameni şi străzi şi zile de marţi şi de luni şi de joi
şi de azi
când aş lua în braţe o jumătate
de gol

noi doi suntem o deprindere sezonieră
dar
pentru 53 de secunde
departe de iubirile nevrotice de pe marginea podului şi fără să cred în anateme venite de sus
eu te văd frumos şi imi leg mâinile de tine.

In death is death

2011-01-31T23:11:00.003+02:00

ştii şi moartea e bună îmi place să spun că lucrează cu normă întreagă dar nimeni nu o plăteşte apare şi-n case neînsemnate fără vreun dumnezeu sau măcar jumătate din el e răbdătoare când îţi spui ultimele cuvinte sau când iei cu o suflare amintirea omului drag da, şi moartea e bună
dar
oboseşte când n-are cu cine să-mpartă vieţile luate însă oboseşte mai tare când nimeni n-o crede c-ar vrea să termine să se-aşeze la locul ei sub o pleură şi să povestească despre vremea când a fost tânără, despre vremea când a fost un tren sau un cancer, o tristeţe cu două capete, sau o femeie care pleacă dupa ce se plimbă prin fiecare loc din tine până nu mai are nevoie de hartă.

aici e şederea într-un aeroport ce stă se se spargă

2011-01-22T22:21:00.003+02:00

aveam o idee bună dar cum ce-i bun apare de parcă doar mi se pare acum o am în minte pe iulia care e-n bratislava nu ştiu ce face dar zice că-i super şi o cred (atunci când ceilalţi sunt super invidiez până şi pe those senseless blonde chicks) iarăşi o iau de la capăt cu motivaţia intrinsecă doar planurile mele trebuie să fie îndeplinite iar 10 ani trec repede (nu te mai gândi la riduri, iulia sau cum să devii imună la somn eşti doar un aparat psihic şi fiecare rotiţă o mişti cum vrei) aaaaa ăăăăăă uite şi un buton colorat nu nu fără culori se ştie că cel mai bine e-atunci când pe mine marea neagră se crede chiar neagră şi mă plimbă în valuri devin cea mai constructivă chestie în viaţă de fapt de ce vorbesc despre viaţă nu trebuie să uit că aici e şederea într-un aeroport ce stă se se spargă şi-apoi oameni mici şi mari ajung în direcţii fanteziste eh la naiba hai că mă scutesc de gânduri dintr-astea

Esti un stol de pasari

2011-01-13T00:24:00.004+02:00

fără încercări şi erori

o să zbori din sâmburele mic în care te-ascunzi
căci eşti un stol de păsări.

oh, şi ce timp puţin mai ai până când limitele vor începe
să te-absoarbă nedrept

How do you say fuck it all with no remorse?

2011-01-07T22:31:00.003+02:00

Cred că putem pune un semn pentru secunda din acest hic et nunc
Alta mai fertilă nu o să fie
Copacii cresc în aceeaşi aplecare, bătrânii închid ochii
Iar destinul nu primeşte admonestări finuţe sau schimbări de şablon

Rămânem noi, şi nu e chiar bine, dar se uită.

Let it be

2011-01-06T22:11:00.002+02:00

Doar prin gări îşi mai amintesc de zbuciumul timpuriu, de nopţi încolăcite de gâtul cald al vreunei himere
De dimineţile când erau verzi
Şi nu sufereau de amnezie retrogradă

Oamenii noştri.
Aş putea să spun că urăsc. Aş putea.

It`s all about bad timing

2011-01-06T00:46:00.003+02:00

şi nu am habar cum să găsesc răspunsuri conformiste sau cum să caut
prin economia ta de atingeri
măduva iubirii
sau măcar o venă care să pulseze mai departe,
făra oprire
întâmplarea aceasta cu noi,
cei din umbra

hmmmm

cred că e ultimul moment în care pot să pretind
ca trecutul
se desfăşoară într-un flashback inocent

pentru ca între nevoile noastre
de completare
a apărut o nouă tendinţă
acum totul se petrece
dihotomic
într-o întindere precisă

şi asta mă sperie

A fost ora patru

2011-01-04T22:17:00.003+02:00

când se stinge lumina, semnul meu de pe umăr
dispare
iar când respirăm în acelaşi
ritm
orice anatomie posibilă se rezumă
la stânga şi la dreapta prezenţei tale
***

îmi place să exagerez
nu eşti atât de important, dar nici eu nu mai sunt
some little girl blue

de asta mă întreb: numele tău e latin, sau poate de sfânt
dar Dumnezeu nu are vreo legătură
am rămas numai eu cu neînţelegerile tale
cu discursurile despre patologii şi sentimente
pe care le porţi în gând
iar pe alocuri scrum de ţigară
***

crezi ca putem să nu mai păstram
depărtarea
sa schimbam cumva circuitul şi să lăsăm loc
de progres?

E doar un capat de 2010

2010-12-31T14:51:00.004+02:00

Suntem mici, suntem oamenii cat o palma

intoarcem anii pe dos si ma trezesc

prin `60

cu pantofii mei de lac plimbandu-ma ritmic pe-un grif de chitara

aici nu exista inceputul pentru plecare

inca mai credem in
temelia pregatita pentru fel de fel de dezastre

nu vorbim despre griuri nicio clipa, despre

momente schimonosite de lipsa ori

cuiburi de oameni suprapuse in mod algoritmic

imi vei spune numai pe litere

despre fiecare bucata din mine de piele
si despre fiecare geana si capat de deget cum

ti se potriveste

imi vei spune despre toamna in care ne-am impartit cauze si efecte

si-n care ne-am ascuns de lumina crezand ca intunericul tine mai mult

caci nimeni nu-l vede

repede, repede

pentru ca ochii si pieptul si mainile si-obrajii

si faptele

se vor face mari

"doar pentru o clipa"

dumnezeul bun

o sa apara ca o tornada

iar schitele despre uitare

le vom gasi in muzici interzise.

E un plan, pentru ca in vise nu mai credem de mult

2010-11-29T22:37:00.003+02:00

Am încercat să opresc mecanismul şi să nu mai aprind
gândurile despre morţi neadormiţi sau cu faţa întoarsă spre est
şi noi suntem morţi, uită-te cum ne urnim picioarele
cu nechibzuinţă călcăm peste ghimpi şi fără să facem vreun semn
doar ţinem limba între dinţi iar fiecare durere amuţeşte.

He he, astea nu sunt poveşti frumoase, asta e viaţa
noastră pe care o trecem prin sită
cu mâinile crăpate ne plămădim zilele care vin şi nu ne plângem
nu ni se permite să scoatem blesteme
pe urechi ori printre coaste- în spatele lor e-ascuns un furnal
şi cine se-apropie respiră mizeria rămasa din chinuri fără chitanţă

Acum pe strada Partiturii oamenii nu cântă
nu mai zboară nici fluturi
iar femeile nasc prunci şi se-agaţă de ei precum ancora de-o corabie veche
ne coboram uşor pânzele, apoi o să-mi deschizi pieptul
şi-o să-ţi faci în el adapost pe timp de viforniţă
iar când va veni anotimpul cu păsările înapoi renunţăm la toată crima de-aici
şi ne facem propriul spectacol după chipul şi dilemele noastre

Uitasem cum e atunci când te joci

2010-11-22T17:54:00.004+02:00

desenează-mi, dragule
un curcubeu în mijlocul inimii
şi leagă-l

leagă-l cu-un şnur ca să-l plimbi de la un spirit opac
către altul, şi fiecare să-nveţe culoarea şi ordinea
etapelor bune din basm

*
a doua dorinţă ar fi să mă-nconjori în orele nopţii cu un pârâu
rece,
la marginea lui o să-ţi opreşti caii cu-o singură mişcare mândră
de braţ
iar din tropotul rămas în ecou îmi vei împleti
somnul
şi visul
şi planul despre cum voi schimba eu crucea
purtată de către cei bolnavi
de real

*
cea de-a treia dorinţă rămâne ascunsă sub tălpi
dar oricum,
e uşor să schimbi oamenii mici în fantastic atunci când asculţi
numai jazz

Pe-aproape ori nu

2010-11-11T21:44:00.004+02:00

în fiecare cronometru sunt vieţi
comprimate

e ideea care-mi macină
drumul de dimineaţă spre-aceeaşi livadă care nu mai dă roade
spre-aceeaşi rutină infectă

Tu în ce crezi?

Când m-ai întrebat asta
livada
s-a cutremurat
Ca un epileptic în mijlocul camerei goale
şi
n-am ştiut cum să-ţi explic
prin tăceri
că eu nu mai aleg între bine
şi rău

că există lipse mai mari decât
mâna dreaptă
şi că-n nicio parte aparte din noi
nu s-ar putea găsi congruenţă

***

să mă ierţi că printre-atingeri ca dintr-un vulcan
eu tot pretind că-ţi cunosc
pielea
şi felul cum te
frămânţi când de fapt nu suntem
pe-aceeaşi parte
de mal

Beck`s lemon and no lemon

2010-10-30T14:59:00.002+03:00

Înţeleptul cu pene în păr spunea că ceea ce-i viu se strânge la piept ca pe un sac
cu recoltă
iar când ţi-aduci aminte de tine, cel fraged
cauţi prin inimă şi-i oferi bucăţele cui crezi că-ţi este mai frate

Eu aş fi vrut să mă înveţi că nimic nu creşte atât de
uşor
şi că ţinutul de mână e sprijinul cel mai comun când doi se cunosc
şi-aş fi vrut multe, dragule,
dar fără să uit că nu le merit pe toate
şi că omul din turtă dulce o să fie dulce numai la început

Aici se-ntâmplă un final

Atât de străine se văd lucrurile de-aici şi-atâta linişte înăuntru

2010-10-26T14:38:00.003+03:00

noi nu mai reuşim să ne spunem prin cuvinte emoţiile calde atunci când
ne privim
îmi cauţi doar bătaia de inimă şi-ţi opreşti mâna
sub sân
de parcă tot ce e mai fragil se poate trăi într-o singură
secundă

ai fi putut fi eroul meu fără paloş
şi te-aş fi aşteptat ca un copil să mă-adormi iar apoi să stingi becul

dar

tu ţii tăcerea în sticlă şi fredonezi cântece despre trecut
fără să ştii că timpul nu mai are răbdare să te cunoască şi-atunci când eşti bun

Fără lecţii despre how not to screw your life

2010-10-21T19:25:00.004+03:00

aş spune că sunt ca o moară de vânt iar pe lângă ea
nici urmă de adiere

.

abia acum te înţeleg,
dragă G.
atunci când eşti singur toate ploile sunt mai reci
le simţi până în mijlocul firii şi tot ce nu ai vrea să se ştie despre tine îţi apare black&white pe chip

.

strâng la piept ultimele amintiri fericite şi încerc să fac din ele precum
minunea cu pâine şi vin
însă e greu, G, e greu să deschizi uşa iar cei care te salută să fie numai pereţii semiportocalii

Same G.

2010-10-20T16:26:00.004+03:00

Mă uit în poza aceasta, şi tot ce eşti tu sunt şi eu. E ca un fel de oglindă şi nu pot să mă iert pentru că nu am văzut mai devreme că noi doi suntem doar unul şi atat.
Nu ştiu dacă e vremea de vină, oamenii aceştia pierduţi de lângă, sau totul chiar se petrece ca-ntr-un film noir. M-au găsit sentimentele dintr-un alt ieri şi-ajung să cred că evadarea nu e decât speranţa celui naiv.
Dacă păcatele s-ar şterge cu un Tatăl nostru, l-aş zice şi noaptea, pentru că pe cei buni nu-i ţin niciodată aproape, îi las să creadă că rămân în acelaşi loc, iar când închid ochii, deja am plecat.

*

Se-ntâmplă să nu mai poţi repara nimic, iar regretele-ţi rămân precum o ancoră legată de ventricolul stâng.

Se poate să fie niciunul

2010-09-27T20:08:00.005+03:00

timpul în care aştepţi se împarte în gânduri despre final şi
gânduri care te ţin în acelaşi loc

iar

astăzi nu mai sunt adolescenta care crede
că-n părul tău e minunea
lui Dumnezeu şi
că aş putea să te cuprind gol
fără să ne sfiim amândoi.

astăzi răbdarea mea şi-a desfăcut ultimul nod şi
renunţ să ascult cum bătrânii indică drumul spre tot ce înseamnă în doi
de parcă destinaţiile noastre s-ar putea suprapune

lasă-mă numai să arunc ochii spre tine preţ de-un fior, sperând la salvarea de cinci minute
dintr-o ţigară
şi-apoi să ne-ndreptăm fiecare către polul cel mai puţin primitor

Deşi e toamnă

2010-09-26T00:10:00.007+03:00

O completă nepotrivire de atingeri şi un parfum pe care nu-l recunoşti
au schimbat seara într-o période blanche. Cine a spus că lucrurile mărunte cântăresc puţin?
*
Câteodată cred în tine, dar nu e destul. De prea multe ori aleg golurile în loc de răspuns.

Maurice Utrillo: La rue Cortot à Montmartre

Lover I Don`t Have to Love

2010-09-23T00:01:00.003+03:00

sfârşitul de zi e o rană deschisă căci timpul în doi nu e la fel pentru ambii tu vrei povestea să fie calmă ca o mare înainte să intre în ea trupul gol al vreounui pescar eu vreau să fiu necunoscuta din formula cu răspuns negativ iar momentele noastre-nimic mai mult decât un expresso.

Bright Eyes - Lover I Dont Have To Love
Asculta mai multe audio diverse

No goodbye

2010-09-17T11:39:00.003+03:00

Plec. Atât de simplu.
Dar sub o formă de dependenţă te iau cu mine. Însemni mai mult decât un trup ce se împarte viermilor, de fapt locul tău nici nu e acolo, sub movila de pământ. Tu eşti oriunde aş fi eu şi numai aşa mi-e bine.
Stii doar vorba, “you don`t have a thing if you don`t have that thing”.
And you`re my thing.

Dear Geo,

2010-09-15T22:05:00.003+03:00

Cea mai bună ciocolată mâncată vreodată
Am primit-o de la unchiul meu beţiv

Mă uit la ambalajul ei ca la o familie destructurată şi toate cuvintele îmi vin în minte într-o limbă pe care nu o mai înţeleg

Pentru că încă nu m-am resemnat cu ideea că singurul dulce din povestea noastră are preţul în lei
Şi că pe tine cel mai aproape te găsesc într-o poză.

Poarta să o laşi deschisă

2010-09-13T20:22:00.005+03:00

pentru că mâine mă vei primi
într-o vizită scurtă
atât cât ţine un chibrit
aprins
în anotimpul cu ger

*

o să te păstrez într-un colţ de-al minţii
iar atunci când îţi voi rosti numele
va fi cald pentru o secundă.

Sunday, September 5, 2010

2010-09-05T12:49:00.004+03:00

Într-un oras mic, toate bucăţile dintr-un om revin altui om. Te-mparţi ca pe-o pâine: străinii primesc coaja arsă, cel mai apropiat întinde mâna spre miez, iar cel care nu-ţi vorbeşte deloc cunoaşte numai mirosul de cald.
Nu sunt o persoană bună, iar asta e un fel de declaraţie înainte de tot ceea ce trebuie scos la iveală. În mintea mea e un cuib pentru vorbele pe care nu puteam să le rostesc, dar odată cu toamna, toate pleacă spre urechile altora.
Încep să mă gândesc dacă anotimpul asta nu dezveleşte doar arborii, ci lasă şi oamenii mai goi decât în zile toride.
Încep să mă gândesc dacă într-un oraş mic distanţa mai are loc pentru ceva nou, sau toate întâmplările sunt înşirate pe-un vinil pus să se repete.

Spre bine sau nu

2010-09-01T14:17:00.004+03:00

E aproape septembrie fără un pic şi nu vreau să-mi vorbeşti despre suflete pereche, despre întâmplări ideale sau alte trucuri dintr-astea. Acum e doar sentimentul de cafea fără zahar, de asta toamna, sub umbrela mea nu o să fiu decât eu.
Sunt puţin pierdută de toate, şi înţelege, te rog, nu e momentul să-ţi ascult nemulţumirea, să îţi legăn orgoliul sau să fac pacturi pentru tăcere. Ziua de azi o cumpăr ca să fiu un copil. Şi-mi mai permit să-mi fie dor de tata, şi să nu ştie nimeni cât timp irosit m-a costat să spun asta.
Ar fi mai simplu acum să scriu despre oricine altcineva, despre Paul şi părul lui ondulat, de exemplu. Când s-a ras în cap toţi spuneau că e nebun, dar eu îl vedeam frumos pentru că nimic nu-i acoperea ochii.
Sau aş putea să vorbesc despre poetul şi berea lui neagră, despre muze pierdute sau despre ceasul care nu mai arată nimic. Aş putea să-mi pun o rochie lungă, bocancii şi-o muzică simplă-ntr-o geantă şi să mă duc până “dincolo de departe” fără drum prea curând de întoarcere.
Aş putea să fac ordine prin greşelile trecute, să le recunosc şi să încep cinstit de la alt capăt.
Dar nu, în momentul ăsta îmi doresc să-i duc flori şi să numărăm împreună cât mai este până în clipa iertării. Right now I`m just daddy`s girl.

Irish. Regarding optimism

2010-08-30T20:03:00.006+03:00

Câteodată între o băutură şi o poveste este un fel de interdependenţă.
Începi cu una din ele, şi sfârşeşti cu amândouă la un loc. În felul asta lucrurile devin complete.
Poveştile vechi joacă rolul de adeziv între starea mea de bine şi autocompătimire. Le-am făcut să fie precum pata de cerneală greu de spălat, pata începută sau terminată cu o băutură.
La trei ani am făcut cruce pentru c-am băut prima dată vin, la 17 mi-am promis că trebuie să existe limite, iar la 18 am înţeles că cei care le-au încălcat au nevoie de şanse să-nceapă o poveste curată, iar eu vreau să-i ajut.
E greu să te suporţi singur cu dependenţa pe umeri, orice fel de dependenţă, de asta trebuie să existe măcar două fiinţe, aproape sau departe între asemănări. Pacientul şi terapeutul.
It may sound like crap, but my whole life is based on this idea.

2010-08-25T20:53:00.011+03:00

"I have made the big decision
I'm gonna try to nullify my life"

Şi se poate ca cel mai de preţ lucru între doi oameni să ajungă să fie oaza lor de sinceritate. Atunci când asta lipseşte, legătura devine uscată, un fel de praf pe care-n timp ajungi să îl scuturi din memoria ta, şi vrând-nevrând începi o altă poveste.
O vorbă sinceră e reflexia omului întreg, cu toate dedesubturile sale, în privirile celuilalt. Nimic nu face un chip mai frumos decât un adevăr curat. Şi nimic nu schimonoseşte mai tare decât falsitatea vreunui sentiment.
Ajungi să numeri cuvintele adevărate precum monezile rare. Viaţa te-nvaţă să alergi dintr-un colţ în altul pentru ele, să stabileşti preţul, să oferi mai mult sau mai puţin, să accepţi un refuz, să-ti păstrezi răbdarea, şi poate într-un final ajungi să obţii încă una. Dar nu te-nvaţă cum să le dai înapoi. Cum să renunţi la adevărul pe care-l ascunzi.
Poate de asta unii oameni par mai mici decât sunt. Dacă s-ar dezbrăca de prejudecăţi, de amintiri proaste, de oboseala zilelor pline şi de tot ce-i apasă, ar ocupa locul din faţă la spectacolul propriu.

I forgot to remember to forget

2010-08-21T17:02:00.004+03:00

Mi-am adus aminte de tine în începutul dimineţii, când îmi împleteam părul.
Ca atunci când răsfoieşti o carte în grabă, ca s-ajungi la pasajul ce ţi-a plăcut mai mult. Aşa mi-au trecut prin minte toate imaginile, oprindu-mă apoi la cea în care lumina scotea la iveală încrederea ta de duzină. Carourile acelea, semnul de pe mână şi negrul din iris, faţă de care indiferenţa mea-i egală cu zero.
Şi de-aici au pornit toate greşelile. Paşii pe care tu i-ai făcut, reflectau slăbiciunile mele ascunse, iar fiecare acceptare a lor, era precum o groapă mai mare.

Plus şi minus

2010-08-19T00:55:00.004+03:00

Până la urmă greşeala îmi aparţine. Tu ţi-ai jucat singurul rol pe care îl aveai, personaj descifrabil, cu slăbiciuni şi păcate comune, docil, cu-o uşoară tendinţă de-a face lucrurile importante să meargă numai aşa cum face o femeie. Cu teamă.
Eu, în schimb, am vrut să cred că mai ai ceva ascuns, căci numai ceea ce nu ştiu mă poate ţine aproape.
Ar fi fost mai complicat în felul asta. Iar ceea ce-i complicat intră-n capitolul “Enigme”, iar enigma-i precum picatura care înnobilează paharul.
Aş fi încercat să pun întrebări care să te descopere, tu ai fi dat răspunsuri neclare, şi tot aşa până când cel-care-nu-poate-fi-citit ar fi recunoscut că nu vrea să-şi spună cu glas tare povestea.
Ti-aş fi găsit viciile, nu ai fi renunţat la ele, şi te-aş fi răsplătit pentru că e pasul corect. Cel puternic nu cedează. Ar fi rămas mereu un semn de întrebare, suficient de mare cât să fiu sigură că încă mai sunt lucruri de-aflat despre tine.
*
Nu vreau să iti ştiu liinile din palmă sau să împărţim dimineţi. Distanţa e singurul lucru care ne-aduce-mpreună.

After all

2010-08-13T15:16:00.001+03:00

Unul mai bun decât celălat, altul mai slab decât vecinul din stânga. Comparaţii. Absolut necesare.
Altfel nici eu nu aş şti acum unde mi-e locul.
Locul meu e aici. Niciun altul nu ar putea fi mai potrivit. Aşa, cu toate ratările astea, cu nopţile în care nici toate becurile la un loc nu luminează destul, cu toate dezgropările din trecut, eu ştiu ca aici şi acum `mi-e cel mai rau şi cel mai bine`. Nu teoretizez şi nu citesc din stele, spun doar cu ce concluzii am rămas, dupa ce încă o etapă capitală s-a dus.

Asadar, din nou aici, din nou ZiuaDeDupa. Am poposit pentru o vreme in alt colt al blogspotului, dar pana la urma mi-am luat zestrea si m-am intors.

Sometimes I call it "God"

2010-08-05T13:18:00.002+03:00

Nu cred în destin, în coincidenţe şi predicţii, poate cel mult într-un sentiment intuitiv.
Dar cred într-un nor negru care-ţi apasă umerii o viaţă întreagă.
Cred în greşeli pe care le repeţi pentru că nu ştii ce să înveţi din ele.
Cred într-un orgoliu fără astâmpăr, care distruge tot ce e în cale, mai ceva decât inundaţiile din toţi anii.
Cred că oamenii nu vin pe lume cu un manual de instrucţiuni, de asta nu ştii cum să te porţi cu ei.
Şi uite-mă cum stau şi îmi număr momentele bune pe degetele de la o mână, şi-mi dau seama că nu mai am pe cine să dau vina.
Am visat aseară ceva legat de regrete. Îi spuneam unei profesoare că regretele sunt fără rost, oricum nu te poţi întoarce în trecut să repari vreo crăpătură.
Până în ziua de faţă nu m-am gândit că aş putea să las trecutul ăla în uitare, acolo unde îi este locul, să fac ceva bun pentru mine şi cei de lângă şi să-mi pun speranţele în viitor.

Crap, it`s true!

2010-08-03T18:45:00.002+03:00

Degeaba bat cu pumnii în poarta raiului, până la urmă o să ajung să dau ochii peste cap.

Hai să nu fiu OK.

Zicea cineva acum o bucată de timp că iubeşte oamenii atât de mult încât nu mai poate trăi. Nu asta era problema, ci că oamenii nu-l iubeau pe el. E un fel e neică din scursura societăţii, da` şarmant, aşa încât domniţele proaste, după un pahar de tărie îl văd ca pe un zeu, mai ales când începe el să le spună că-i oarecum poet.

De iubit, iubesc o singură fiinţă, numai că trupul ei e la doi metri sub pământ, într-un sicriu cu-un geam cât să vezi fruntea, şi ochiii, şi tăcerea, şi spaţiul acela compact în care n-ai cum să intri.

Nu ştiu care e legătura între tot ce am zis, încerc doar să-mi lămuresc frustrările de moment.

Feeling of the day

2010-08-01T13:38:00.001+03:00

Innocence.

Şi nu-mi aparţine. Dar sentimentul că o pot supune, domină tot ce e mai bun din mine.

Stupid question

2010-07-30T13:28:00.002+03:00

Ţi-ai dori poate un bordel la marginea drumului, să-ţi aducă aminte de toate iubirile tale eşuate. Să vrei să îndrepţi amintirile într-un prezent mizerabil cu-o femeie slăbită de viaţă
şi credinţa în zei,
adică slăbită de toate.
Şi ţi-ai dori multe, dar parcă fiecare dorinţă ţi se încolăceşte în jurul gâtului ca un şarpe pe care nu ai pus mâna vreodată.
Următoarea imagine ce-ţi vine-n minte e cea în care ai vrea să ţipi, dar nici voce nu ai, nici mâinile nu-ţi mai folosesc, toată puterea ta stă în a simţi aerul pentru ultima dată şi a crede că demnitatea e doar o forţă de moment.

Şi cum să te salvezi când printre degete îţi fuge speranţa precum nisipul de pe plaja unde ai făcut dragoste ultima dată?

M

2010-07-28T15:46:00.002+03:00

M nu vine de la Moarte
M vine de la Mintea Mea Murdară
În mijlocul ei te-am ascuns pe tine, iar pe lângă te-am înconjurat cu un gard de sârmă ghimpată
Căci orice încercare provoacă durere, iar orice durere e mai mult decât o încercare
Şi pentru că aş putea crede totuşi că M vine de la Moarte
În felul asta nimic nu te surprinde
Iar întunericul o să aducă scăparea de gardul cu sarmă ghimpată.

Să nu mă iubeşti, M, mintea mea e murdară.

Patience

2010-07-26T02:42:00.001+03:00

Şi crede-mă, dragă cameră goală, chiar am răbdare.
Asta mi-o spun şi mie, fiinţei din care lipsesc importante bucăţi ca dint-un puzzle plictisitor.
Lipsa unei prezenţe concrete şi care să cuprindă toate neajunsurile mele devine împovărâtoare. Însă tot am răbdare. Fără niciun fel de panică aproape de patologic, fără vreo dramă ambiguă. Departe de plâgăcioşii cu batista-n buzunar, gata să inunde un spaţiu cât China cu lacrimile lor.
E drept, se mai întâmplă să opresc timpul atât cât să iau o gură mare de aer şi să-mi pun la punct optimismul, dar nu cu rezultate notabile. Sau ura mai prinde dimensiuni fabuloase, cât pe ce să producă o metamorfoză subită.
Dar gândul c-aş putea ajunge un monstru de neiertat pentru strămoşii săi mitologici îmi pune-n alertă miocardul şi-mi repet că
răbdarea
e
doza
mea
salvatoare.

Toamna mea de suflet

2010-07-23T19:20:00.001+03:00

Devine sufocant să vezi toate trupurile astea dezgolite, unele pictate cu măiestrie, dar altele ajunse pe-un piedestal al nonsensului. Mi-e mai sensibil stomacul când văd nuanţe pastelate şi chipuri atinse de soare ca-ntr-o comedie proastă.
Dacă aş spune că mi-e dor, ar fi o admitere a slăbiciunii din mine. Deci, nu mi-e dor. Dar tânjesc după o toamnă răcoroasă, după oameni cu bocanci şi plete prin vânt care-şi exprimă un colţ dintr-o idee abstractă la poalele pădurii. Tânjesc după o poemă dintr-aceea rostită lângă-un pahar de vin şi şoaptele chitării.

Ziua de faţă e a celor decăzuţi.
Pleacă, ascunde-te într-un loc cât mai departe şi nu lăsa marea de oameni frământaţi din pământul cel mai puţin roditor să te nască din nou, după chipul şi asemănarea lor! Dacă aş fi în măsură să dau un sfat, asta ar fi.

Dar nu sunt.
Am doar o revoltă interioară precum un foc cu flacăra plăpândă, dar care nu se mai stinge nici atunci când arunci cu apă în el.

Cea mai bună ţigară.

2010-07-14T13:24:00.002+03:00

Tabloul din care face parte încă nu a fost haşurat.

Dar o să fie.
Într-una din zile, când pe lângă tâmple o să simţim aerul tomnatic, o să ne găsim uşor stingheri şi plini de întrebări pe o bancă. Pe lângă noi, într-un fel de cadru atemporal, vor fi copiii cu vise până spre cer, şi părinţii ce-şi împart destinul de dragul lor. Vor fi şi copacii tăcuţi în goliciunea ce-i înfăşoară. Un fel de mari nimicuri.

Cea mai bună ţigară o să fie cea fumată împreună. Nu am lăsat pe nimeni până acum să mi-o aprindă. E ca un ritual de la care toţi trebuie să se lipsească. Tu însă, nu. Şi-o să râdem când o să ne dăm seama cât de simplu e să dai pagina atunci când sunt doi.
O să mă laşi să-ţi privesc umărul, adică locul meu de odihnă. Şi semnul de pe frunte, şi fiecare rid în care se-ascund amintirile tale. O să răscoleşti prin ele şi o să-mi vorbeşti despre lucruri măreţe, despre curaj şi libertate, căci fără ele imaginea ta nu ar fi fost plămădită cu sudoare şi nici numele tău nu l-aş mai rosti cu mândrie.

Iar când toate astea se vor întâmpla, nu o să mai existe final.

Precum cea mai sfântă şi dragă icoană

2010-07-10T11:54:00.002+03:00

Am şters tot, şi gestul asta rămâne ireversibil.

Am şters beţia de cuvinte, orgoliul stupid, toate acele episoade deviante şi fiecare pas acuzator. Nu mai există dispreţul nedemn de orice fiinţă, fie ea şi una slabă sub ochii vreounui dumnezeu. Nu te mai dau deoparte, ba te accept şi tot ce mi-a rămas, aşa puţin cum este, e un fel de hrană pentru toate zilele.
Nu fac acum scenarii monstruoase, ba de fapt le fac, dar nu vreau să le rostesc.
De cuvinte spuse mi-e frică, nu de fapte, ci doar de cuvinte. Mâinile nu pot face rău, nici acei indicatori cristalini, nici bucata de carne ce se zbate în spatele sternului. Pe când buzele...au un fel de suflet murdar al lor.
Dacă ai şti cum mişună regretele prin mintea mea precum un vierme flămând, şi de fiecare dată mă rog să mă ierţi, ele iar îmi acoperă mintea, şi iar mă rog să mă ierţi, iar mintea mea ramâne ca o mlaştină de păreri de rău şi atunci înţeleg că singurul drept al copilului e să-şi iubească părintele, căci eu am fost un fiu rătăcitor.

Îmi port vina pe umeri, dar pe tine te păstrez într-o singură poză, precum cea mai sfântă şi dragă icoană.

Asta n-are titlu

2010-06-09T15:43:00.004+03:00

într-un fel tu eşti episodul meu preferat
dintr-un serial care e pe sfârşite

îţi aprinzi o ţigară, încă una
şi toate

mă strigi pe nume, cauţi toate bucăţelele din mine şi le asezi în ordine pe asfalt
ca un copil te uiţi nedumerit către soare şi
nu fi tristă, îmi spui
maine o luăm de la capăt

I don`t

2010-06-02T19:16:00.006+03:00

nu cred în nimic
din tot farmecul acesta alterat
ce te-nfăşoară,
nu cred nici în pretinsa ta nepăsare,
e mai mult un fel de ploaie
murdară

cred doar că se-ntâmplă
greşeli
and for me,
you`re the artist of wrongness.

Not the same

2010-05-31T17:00:00.003+03:00

mâinile de copil sunt acum
două ramuri
trupul se-nalţă şi el
spre înapoi
nu ştiu cum vine asta, dar poţi spune
că e un fel de evoluţie în trecut

Nu spune nimic

2010-04-20T23:59:00.003+03:00

Ai luat toate durerile cu tine şi
Le-ai strâns la piept ca pe cel mai drag prunc

Iar acum, uite, niciunul din noi
Nu mai este întreg

Coffee and cigarettes

2010-03-13T21:22:00.003+02:00

Nu e duminică, dar toate se-ntâmplă de parcă ar fi. Nu e nici măcar noapte, dar ochii tăi sunt închişi de mult.
Ştii şi tu, astea-s momentele când simţi limitele atât de-aproape încât nu mai poţi să te întorci, poţi doar să mergi înainte sperând să fii un bun actor şi s-ascunzi spaima din tine.
*
Coffee and cigarettes it`s all you have, at least your hands are not empty.

"And time goes by so slowly and time can do so much"

2010-03-08T22:01:00.005+02:00

Nu te-ai născut în anii 70, de fapt nici nu te-ai născut, mâinile tale nu sunt reci, lumina roşie de deasupra capului nu există, tot ce e în tine şi tot ce ai fost e o farsă, un vis sec lipsit de trezire.
Nici tăcerea asta continuă, nici măcar ea nu se întâmplă, sunt doar fantasmele altora în care tu nu mai crezi. E inutil să ţi se spună să mergi la stânga ori să te ascunzi după dreapta, să iei primul tren către ţara-rozelor-ce-mor, tu oricum nu exişti. Închide, te rog, ochii şi-ascultă-l în neştire pe Elvis, până la urmă timpul le rezolvă pe toate.

Despre mine şi tine nimic de bine

2010-03-08T01:45:00.004+02:00

Patul asta a devenit un fel de refugiu pentru cei care vor să se piardă de golul din ei, unii se-aruncă cu braţe deschise, tu întorci capul şi le uiţi numele, nu vrei să ţii minte decât respiraţia caldă şi falsa idee de complet ce ţine câteva clipe.
Lipseşte apoi curajul să priveşti străinul de-alături, te prefaci c-ai adormit dar în minte e ziuă. You`ve lost yourself- e singurul adevăr, plus mirosul de-absenţă din palmele tale după ce el a închis uşa.

Pasiv, sau spune-i cum vrei

2010-03-06T20:41:00.004+02:00

Să o numim o zi oarecare. Începi prin a te privi în oglindă, îţi duci mâna prin păr, la naiba, iar o să te întrebe toţi dacă ai dormit, şi tu ştii că nu ai dormit iar ceea ce ai nu se numeşte oboseală cronică, e doar o viaţă cu ochii mereu deschişi de teama de a nu te cuprinde obscurul
Cana de dimineţă nu lipseşte, jumătate cafea, jumătate tăcere, no sugar, no milk.
Când mergi pe stradă saluţi necunoscuţi, poate că-ţi place când unii răspund stânjeniţi şi ştii că se-ntreabă unde te-au cunoscut,“încă nu ne cunoaştem, dar într-o altă existenţă o să dăm mâna”, le-ai răspunde.
Acelaşi serviciu impus apoi, îl numeşti sursă de chinuit plictisul, de fapt e ca un taler pe care te-aşezi, tu pe un braţ, pe celalalt o sumă de-ntrebări cu-o retorică mult prea greoaie.
Telefonul sună şi nu vrei să răspunzi, te observă colegul de-alături, nu-ţi pasă, te ridici brusc, priveşti pe lângă tine, ai un chef nebun să mergi fără haine prin casă, dar nu eşti acasă, eşti între patru pereţi care nu sunt ai tăi.
Planuri nu îţi faci, ştii oricum că e inutil, orice ţi-ai propune nu vei duce la capăt, te uiţi apoi la ceas şi îţi aminteşti că pe vremea asta când erai copil te uitai la Pif şi Hercule, ai fi vrut să fii erou, nu ai fost niciodată, dar găseşti scuze. Nu eşti tu de vină, ci timpul, mereu timpul, ei şi toţi ceilalţi.
Umpli un pahar, închizi ochii, căuţi salvarea şi-ncepi să visezi: asta-i o fermă, tu eşti Bătrânul Senior, ai de pregătit o revoluţie iar peste trei nopţi vei muri.

Asta nu-i o renunţare veselă

2010-02-27T10:50:00.003+02:00

Pe de o parte sunt raţionamentele care arată de-s corecte ori greşite ideile, pe de altă parte, tot ceea ce porneşte din cea mai interzisă senzaţie, întinsă până la paroxism.
Raţiunea: cea care poate pre-vedea urmările, iar pasiunea le invocă şi pe cele nedorite.
Pot accepta realitatea comună, sau construi una paralelă, guvernată de pasiuni.
Din pasiune îmi voi aprinde o ţigară şi voi scrie unul din acele sms-uri confesionale. Raţionând, o voi stinge şi nu îl voi trimite. Ce rămâne? Gândul că pot să da, sau pot să nu.

Atunci. Acum

2010-02-15T21:05:00.006+02:00

Iubirile frumoase
aşa cum le numesc muritorii
se-ntâmplă prea repede
stârneşte focul din ele
şi-apoi
o iau legănat pe apa zilei a şasea
în spatele ochilor
rămâne pustiu
iar buzele-adorm precum cea mai firească stare
de resemnare.

Semn

2010-02-13T18:57:00.002+02:00

Timp pentru a scrie şi nopţi cu ochii închişi nu mai sunt. Am cam absentat de la ceea ce-mi era obişnuit şi-am schimbat puţin direcţia în care mergeam.
Până la urmă schimbările sunt esenţiale, altfel cum s-ar obţine lecţia, experienţa, dacă totul e plat şi în deplină stagnare?
Revin curând.
P.S. Momentul recitării, îmi pare superb.

I wish I could go to sleep and wake up with amnesia

2010-01-14T13:17:00.007+02:00

Dezvolt uşor obsesii doar rememorând întâmplări, unele irepetabile, cu semnificaţie profundă şi imposibil de schimbat. That`s all.

Empty

2010-01-08T12:08:00.001+02:00

Sunt precum o păpuşă
Pierdută de-al său păpuşar plecat
Pentr-un spectacol într-o lume mai bună

Trupul meu l-a uitat pe-un
Vechi pat
Şi de săptămâni întregi
Singurul prieten îi este doar umbra.

Cand nu mai este

2010-01-06T14:10:00.000+02:00

dorinţele noastre ne-au îndemnat să căutăm
prin întuneric
ţinându-ne de mână
*
suntem oameni însă
am renunţat repede
să mai prindem soarele în fiecare dimineaţă
*
zâmbetul stă
într-o colivie
îl simt străin şi nici nu ştiu dacă ar mai trebui să îngrijesc de el
*
pustiu acum

We`re lost

2010-01-01T14:25:00.003+02:00

Iţi spun ţie, toate acestea
pentru că nu mai am pe nimeni
nici tu nu mai eşti al meu, într-un fel
dar mintea mea nu ţine cont
de reguli ori
alte invenţii

Inima e uscată de vânt iar
mainile-s mai goale ca-n zile de post
ori zile cu nori pe desupra
nu trece prin ele nici cel mai subtire fior
căci
toată lupta în doi s-a-ncheiat şi
ne-am pierdut unul
de altul

Imi pare rău, şi crede-mă că-mi pare
Dar cheia tăcerii din noi e la tine.

Mă ţii in braţe cât toată discografia Queen

2010-01-01T14:13:00.002+02:00

Îmi sprijin capul pe umărul tău şi
Mă gândesc cum
Speranţele noastre naive
Au început să crească

Ti-am mai spus că nu cred în coincidenţe, sunt doar momentele din zilele de cinci
Cu un singur punct de sosire
Eu am ajuns prima, nu e nimic, pe drumul tău se mai întâmplă să fie
Câte-o bătaie de inimă mai slabă.
Dacă vii şi mi-e frig o să mă ţii în braţe cât toată discografia Queen
Iar când nu mai rămâne nimic, pot să deschid ochii.

Mai am doar ochii plini de imagini cu tine

2010-01-01T14:11:00.002+02:00

Nici eu nu mai înţeleg tristeţea asta
înainte ştiam de ce vine şi când se duce
acum parcă e cât cea mai întinsă
şi-aridă câmpie

Dar cam asta se întâmplă cu fiecare plecare
rămâne unul
care-şi ţine mâinile încrucişate în acelaşi loc unde toate se întâmplau
în doi .

Ne irosim

2010-01-01T14:08:00.002+02:00

A trecut mult timp de când m-am legat de scaunul acesta
Iar tristeţea se ţine de mine- o pată neagră în piele precum un tatuaj nereuşit
Dar încep să mă obişnuiesc
Sau e un fel de resemnare, aş zice.

Vezi şi tu, dragule,
Se cam termină ce e între noi
Ca o lumânare arsă până la capăt
Iar apoi rămânem doi orbi să ne căutăm prin întuneric .

Frozen

2010-01-01T14:03:00.001+02:00

azi te-am văzut
deci asa e
cand te dezbraci
de lume
pe frig

nu cred că ţi-am mai spus
vreodată
dar îmi place
cum fumezi
oamenii pe rând
ca pe-o tigară superslim

nici măcar nu îi stingi
îi arunci
de parcă
toate patimile tale
ar fi
la capătul lor

câteodată
îmi venea să-ţi iau
aerul
din plămâni
să-l ţin
în mine

tu
să vorbeşti
cu gâtul uscat
iar apoi să ţi-l dau
înapoi
încălzit

sau
dacă mi-era
poftă
de merele din curtea bisericii
să te muşc
de umăr.
*
Ştii la ce mă gândesc? De ce iubirea e pe dinăuntru?
Dragul meu,
Semnez clipa asta cu palmele reci.

Cum nu se-ntampla ieri

2010-01-01T14:02:00.004+02:00

Lumea-şi acoperă privirea
Iar noi ne iubim.

Într-o zi mai mult
În alta mai puţin
Dar niciuna să nu treacă
Fără să ne găsim.

E teamă pe străzi căci
Plouă de câteva ore bune
Şi toţi se-ascund în cochilia lor.

Singurul adăpost unde nu se mai face noapte
E locul meu
La tine
Sub stern.

Terminus Paradis

2010-01-01T13:57:00.002+02:00

"-Ti-e frică?
-De ce mi-ar fi frică?"

Încep să cred că nu mai e atât de important
Să te gandeşti la oameni.
Ei uită de tine sau tu uiţi de ei.
E simplu.
*
Dimineaţa nu am decât perna în braţe
Şi îmi spun că aş vrea să mă prindă un răsărit pe nisip.
Mie nu-mi place nisipul, dar o să merg la Folk You
Cu fustele mele lungi
Şi-o să fac cerculeţe cu limba pe-o piele iubită de soare.
*
O să mă gândesc dacă îţi pasă de sânii mei mici
Sau că de astăzi port ochelari.
*
Până la urmă ochii nu sunt decât cei care văd în pustiu
Şi cei cu o pereche de lentile.
Cei mai norocoşi sunt nişte ochi dezbrăcaţi
Îşi lasă toate amintirile deoparte şi caută în tine până te ruşinezi.
*
Eu nu sunt timidă, puţin speriată.
În scenariile făcute de mine asta nu trebuia să se întample
Mă îmbrăcam în negru şi plângeam pe mese murdare de poveştile altora
Actorii mei jucau prost şi mă lăsau să mă înec în apă de foc
Iar golul care-mi deschide uşa când vin cu sacoşele pline mi-aduce aminte de astea.

Sânge crud in liliac

2009-12-31T20:03:00.001+02:00

Tăietură prin mâna stângă

Sângele doar către vale

Sângele nu mai urcă.

El rămâne să spele păcatele

Să curăţe nopţile.

Odată nopţile apăsau

Acum s-au făcut mici

Toate încap într-un pumn

De fier.

Vezi cum se adună?

Se adună.

Copilul-şi numară zilele pe degete.

Visele lui nu mai cresc

Lângă sorii din ochii mamei.

Cântă-mi, mamă!

Mama nu vrea să cânte, mama coase durerile sângelui.

Nu e o simpla gara

2009-12-31T20:02:00.001+02:00

Suntem oamenii-de-peste-tot, lăsăm să plece din noi locurile unde am fost alergând cu sternul deschis
Avem un strigăt pe dinăuntru iar pe dinafară suntem priviri căutătoare şi tremur continuu.
Acum tuturor ne trebuie un trup de care să ne lipim, să răscolim până la capătul lui iar apoi să îi dăm drumul
Si să ne rămână graba din el. E cârligul pentru cei ce nu vor să vină la noi.
Fiecare poartă însemnul unei agăţări, unii au petice de piele, alţii au rămas doar cu oasele legate între locurile prin care au fost traşi.
Celor de pe scaun le-a trecut rândul, îşi ţin ultimele suflări în pumni, nu vor decât un drum neumblat să-i salte şi să le dea alţi dumnezei.

Nimic serios

2009-12-31T20:00:00.001+02:00

Mă îmbrac gros
Când ţi-e cald îndoiala nu mai ajunge la tine
Şi faci loc de crescut viselor tale ascunse
Repede
Îmi iau cheile
Şi-ncep să privesc cum trec oamenii cu câinii lor fideli pe asfalt.

Încă un moment în care-ntre noi poate-ncăpea o mare de oameni în şir indian

2009-12-31T19:59:00.003+02:00

Adun lângă mine toate dependenţele
vii
De care n-o să mă lepad până în ultima
zi
Iar durerile mele uşor învechite o să încapă într-un
borcan
Fără etichetă.
*

Lucrurile astea se-ntâmplă oricui
Ne găsim într-o stare absentă o dată la câteva zile.
Căci asta ne ţine în viaţă.
*

Nopţile noastre au multe vagoane şi-n minte
ne sună o muzică amărâtă
Dimineaţa ne ridicăm şi-ncepem
să ne căutăm locul
În cel mai îndepărtat om.
*

Am renunţat să ne mai strigăm
pe nume
Dar asta nu are
nicio importanţă
Noi oricum ne ne găsim niciodată
când trebuie

Fin

2009-12-31T19:58:00.001+02:00

Valizele sunt trase de mâini care-şi caută odihnă prin alte locuri.
Parfumul tău Ferragamo,
Cureaua din pielea unei alte vieţi, stiloul crăpat care va lăsa urme doar ţie.
Trag cu dinţii din pieptăn, să păstrez măcar locul în care au stat
Unde nu s-a aşezat praful.
Pot face din amintiri un mănunchi, le pun la uscat
Şi iarna le împletesc, să ţină de cald picioarelor.
Uşa se închide.
Dacă vei avea noroc, nimic nu se crapă. Poate nici măcar privirea mea de lipsa de-aici.

De la capătul frigului

2009-12-31T19:55:00.001+02:00

Nici acum nu înţeleg cum frigul mă adună toată după o bucată de zid
Cu graffiti
Pe-aici nu se trece, aici nimeni nu are voie să facă cruce
Interzis temperaturilor care depăşesc limita normală de suflat în pumni.

Singurul te iubesc pe care-l mai ţin minte e îngheţat într-o cruce din Eternitatea
Un cimitir cu băncile uscate unde se-aşează oboseala în zile de duminică.
Vara apar muştele cam până-n octombrie, le pot înjura până mă satur
Morţii ascultă ca-ntr-un spectacol select şi nu-şi mişcă nici măcar un deget.
Frumoasă e moartea, le zic, când treceau femei dezgolite
Vă aruncaţi ochii prin sânii lor şi ele nici măcar nu ştiau.

Noaptea alunecă plapuma de pe mine, mă trezesc şi o aşez pe partea goală a patului.
Lucruri bune nu se mai întâmplă, cartierul ăsta tremură din toate scările de bloc
Se mai adună ţiganii şi cântă până-i ajunge ecoul sau dimineaţa.
Mâine o să fie o zi rece în toate respiraţiile, de maine începe să crească pustiul pe străzi.

Absenţă

2009-12-31T19:52:00.001+02:00

Aş vrea să ştiu ce se mai petrece în tine
Şi să tresar
Ca atunci când ţi-am băgat mâna pe sub tricou
Şi am simţit pielea tatuată
Sau să-mi arăţi însemnul de pe mâna stângă
Şi să-l sărut

Tu să stai cu spatele drept, să-mi repet în gând că nu-ţi stă bine părul dar te iubesc
Să-mi ajungă privirea ta până sub coaste precum un pui de graur ce-şi caută cuibul
Să nu spun nimic ca să aud cum respiri
Sau să-ţi aprind ţigara.
Cam asta aş vrea eu acum.

Dă-dă-toa-re

2009-12-31T19:40:00.002+02:00

Sunt o beţie care strânge de limbă

Şi creşte

Din strugurii striviţi cu ura celor ce nu-şi găsesc adormirea

Pe mine nimic nu mă poate re-da.

Am toată nefericirea altora şi-a mea ţine de veghe lângă tâmpla dreaptă,

Tâmpla Domnului părăsit

O să-mi cobor capul către tălpi şi mă voi înnoda mai strâns iar nimeni nu va putea să mă desfacă

Voi fi un templu cu vin roşu şi dulce şi alb şi sec şi doar tu vei intra cum intră fecioarele în mănăstiri, vei merge desculţ şi te vei naşte din nou

Îţi voi pune seminţe de flori de mac între degete şi tinereţea ta va răsări din culori.

N-am sa uit să mulţumesc răbdării celor care au cules şi s-au îndestulat din roadele mele şi nu au rostit nimic

Celor care mi-au dat buzele lor pentru ca eu

Să rostesc nelegiuirile peste care am călcat

Să mărturisesc toate vieţile din care am luat câte puţin şi le-am altoit cu vieţi mai crescute şi mai pline de jertfă

Apoi ultima picătură din sticlă mă va sfinţi, voi închide ochii şi voi lăsa altă sevă să trudească pământul.